Receive up-to-the-minute news updates on the hottest topics with NewsHub. Install now.

Ambitiile grupului petrolier austriac OMV

13 martie 2018 09:18
21 0
Ambitiile grupului petrolier austriac OMV

Grupul petrolier austriac OMV AG, acţionarul majoritar al OMV Petrom, a anunţat marţi că până în 2025 intenţionează să îşi majoreze profitul operaţional cu 70% până la peste cinci miliarde euro, datorită achiziţiilor externe, extinderii activităţilor de rafinare şi unor noi reduceri de costuri, informează Reuters.

Grupul austriac, care explorează câmpuri petrolifere în Europa Centrală şi de Est, Marea Nordului, Orientul Mijociu şi Africa, a precizat că a alocat un buget de 10 miliarde de euro pentru achiziţii până în anul 2025. Jumătate din bugetul de achiziţii va fi utilizat pentru creşterea operaţiunilor de downstream (rafinare), pentru a putea să îşi majoreze capacitatea de rafinare, de la 370.000 de barili pe zi în 2017 până la 600.000 barili în 2025, şi a se extinde pe actualele şi pe noi pieţe. OMV operează în prezent rafinării în Austria, Germania şi România (Petrobrazi).

Pe lângă bugetul pentru achiziţii, OMV vrea să investească între 2 şi 2,5 miliarde de euro anual între 2018 şi 2025 pentru explorare, rafinare şi procesare de ţiţei şi gaze naturale într-un mod cât mai modern şi mai eficient posibil. In acelasi timp, OMV vrea să îşi reducă şi costurile cu 100 milioane de euro până în 2020, după ce începând din 2015 şi până în prezent a reuşit să taie costurile cu 330 milioane euro.

În ceea ce îi priveşte pe acţionarii OMV, grupul austriac subliniază că dividendele ar urma să crească în linie cu evoluţia fluxului de numerar şi a profitului net şi să rămână cel puţin la nivelul actual.

De asemenea, se va citi: INS: România a exportat animale vii în valoare de 74,1 de milioane euro, în primul trimestru din acest an

Sursa: jurnalul.ro

Ponderea în rețelele sociale:

Comentarii - 0