Receive up-to-the-minute news updates on the hottest topics with NewsHub. Install now.

Capre negre, surprinse in Parcul Natural Bucegi facand "sprinturi" spectaculoase (Video)

27 mai 2018 07:09
27 0

Specialistii Romsilva au surprins "sprinturile" spectaculoase ale caprelor negre in zona stancoasa din Parcul Natural Bucegi, imaginile fiind publicate pe Facebook.

"Sprinturile" spectaculoase ale caprelor negre in zona stancoasa din Parcul Natural Bucegi au fost surprinse de specialistii Romsilva in timpul monitorizarilor.

Specialistii estimeaza ca pe raza parcului traiesc 500 de capre negre.

Parcul Natural Bucegi, situat in centrul tarii, unul din cele 22 de parcuri administrate de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, are o suprafata de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare sunt paduri.

Capra neagra traieste in zonele stancoase montane din Europa. Avand musculatura foarte dezvoltata si copite despicate, capra neagra se poate deplasa cu usurinta in zone stancoase, inaccesibile altor specii, unde-si procura hrana si se refugiaza din fata pradatorilor.

Caprele negre traiesc in grupuri de pana la 30 de exemplare, structura grupurilor fiind schimbata in functie de anotimp.

Romania are o populatie dezvoltata de capre negre, specialistii in cinegetica estimand-o la peste 7.000 de exemplare.

Sursa: ziare.com

Ponderea în rețelele sociale:

Comentarii - 0