Receive up-to-the-minute news updates on the hottest topics with NewsHub. Install now.

Gara de Nord. Partea a II-a a Hartii Street Art

09 iulie 2017 14:30
28 0
Gara de Nord. Partea a II-a a Hartii Street Art

Graffiti-ul in Calea Grivitei, Buzesti, Gara de Nord. Asa am crezut, dar ne-am inselat. Aici, mai prezente sunt prostitutia si putregaiul cladirilor, colcaiala lumii interlope. Am luat-o la pas de unde am lasat povestea data trecuta, la “Carasul” din Green Hours. Pe strada de legatura dintre "zona Gucci" -Calea Victoriei si zona saracie-lucie/Buzesti-Grivita. Este plin de street art pe strada Banului, unde-i Universitatea de Arta. Apoi, casele put, sunt cariate. Graffitiul fuge de aici. Pana la Gara de Nord doar o “oferta de sex” ne-a mai atras atentia. Urmareste FOTO+VIDEO partea a doua a proiectului nostru de cartografiere a Street Art-ului din Bucuresti. De pe strada Banului UNARTE pana la Gara de Nord.

Mergand spre UNARTE-Grivita, intram in curte. Peretii au modele, mozaicuri vechi ce reprezinta muzele artelor, muzele noastre. Pe ici colo si cate un mural, unul mare de tot deasupra unor tomberoane, in spatele curtii.

In jos pe Calea Grivitei, printre ruine si palate mari ce puteau fi frumoase, mai multi rromi decat street art. Aici e fara bun gust si fara mesaj, fiecare a facut ce l-a taiat capul.

Pe aceasta strada a antitezelor, mai jos gasim Baia Grivita, abandonata. Nici macar un graffiti mic. Un anunt doar, fara speranta: "INCHIS pe perioada nedeterminata".

Aproape de iesirea pe Buzesti, pe dreapta, un mare calcan este pictat de Obie Platon, din nou. Aici Coloana Saraciei Infinite domneste asupra terenului gol, plin de moloz si caini rai. Cum ne-am apropiat sa fotografiem, locatarii au dat drumul la Bullterrier.

Pe Buzesti duhneste a mucegai, a distrugere, a rahat (de om). Cate un desen mazgalit si din loc in loc aici, dar in general pustiu. O zona istorica distrusa complet, umbre ale unor case superbe inca raman in picioare. O portiune intreaga de parcari, adica o bariera si un semn cu “Parcare cu plata” – 9 lei pentru 15 minute. WTF? Cine le are e multimilonar, pe secunda, deja.

Pe arsita asta ne trebuia: o cocioaba distrusa unde era “Masaj japonez”. Cu terapie, esente, fite. Peste acest business care clar nu avea ce cauta acolo se deschide “in curand” un alt centru de frectii romanesti. Nationalism la scara mica.

Si pentru ca E Gara de Nord, finalul traseului nostru cu graffiti este exclusiv interlop. Am fost “agatati” de taximetristii-pirati in fatza Garii. Apoi, ni s-a oferit sex la 50 de lei, pardon, 30, dupa negocieri. Era prea cald am spus si pretul s-a redus.

Haute Culture a compus prima parte a hartii Street Art-Bucuresti saptamana trecuta. De la strada Academiei - magazinul de carne, la Calea Victoriei 120 - Grupul pentru Dialog Social-Greenhours. Am umblat pe schele, am cotrobait in curti interioare. Vezi fotografii!

Vrei in experientele Haute Culture, inclusiv Graffiti-Bucuresti? Da un semn si te luam cu noi. Este jurnalism, reportaj, este creative writing. Toate gratuite. Da-i like pe Facebook si email la eugen.istodor@hotnews.ro si intri in gasca.

Sursa: hotnews.ro

Ponderea în rețelele sociale:

Comentarii - 0