... Şi au fost la Bucureşti

16 septembrie 2014 15:32

6 0

... Şi au fost la Bucureşti

Era foarte necesar acest turneu “de limbă română” organizat de două teatre naţionale – din Chişinău şi din Bucureşti. Mai întâi, pentru că, venind în Capitala României cu patru spectacole de autori diferiţi prezentate seară de seară (11-14 septembrie), trupa Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” şi-a putut demonstra forţa artistică. Publicul, cel interesat desigur, a văzut montări demne de atenţie ale unor creatori care au absolvit facultatea de teatru fie la Chişinău, fie la Moscova; a putut urmări actorii, din diferite generaţii, care se consacră, cu toată fiinţa lor, artei scenice, actorii care ştiu nu numai să pronunţe cuvântul, ci şi să cânte bine – chiar şi la instrumente muzicale, să se mişte, să danseze bine. Fac totul cu o dorinţă extraordinară. Unitatea lor în scenă a fost ca o lecţie de teatru – o lecţie ţinută patru seri consecutiv. Pentru aceşti artişti, aplauzele îndelungate ale spectatorilor au însemnat o mare şi frumoasă recompensă, poate chiar şi nesperată. Căci de mult timp Naţionalul din Chişinău nu a mai jucat la Bucureşti. Şi toţi au avut emoţii. Da, Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău are o trupă bună şi cu spectacole pe măsură.

Apoi, era necesar acest turneu şi pentru faptul că în partea stângă a Prutului teatrul din România este la mare căutare, mai ales dacă vine o instituţie precum Naţionalul bucureştean (TNB pleacă la Chişinău cu trei spectacole, în perioada 23-28 septembrie). Iar la Chişinău există un public de teatru formidabil, dornic să vadă cât mai multe spectacole bune în limba română.

Acest schimb cultural pe care l-au pus la cale Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional “Mihai Eminescu”, şi Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional “I.L. Caragiale”, este de bun augur. Au spus-o, între altele, în deschiderea turneului, la Sala Studio a TNB, atât ei, cât şi oficiali ai României şi Republicii Moldova: ministrul Culturii de la Chişinău Monica Babuc, ministrul de Externe al României Titus Corlăţean şi ministrul Culturii de la Bucureşti Kelemen Hunor. A fost de faţă şi ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti Iurie Reniţă, dar şi directorul Institutului Cultural Român Lilian Zamfiroiu. S-au făcut şi promisiuni referitor la cooperarea culturală între aceste două ţări.

Primul spectacol prezentat în cadrul turneului a fost “Amorul dănţuie şi feste joacă”, o creaţie a regizorului Alexandru Vasilachi, el realizând un minunat scenariu bazat pe opere shakespeariene. Acţiunea a plasat-o însă în spaţiul “geto-dacic”, pe scenă tronând două capete de berbeci ca simbol “al Soarelui, luminii, binelui”. E vorba despre amor, tratat cu multe glume. E multă muzică, e multă mişcare (dansuri populare). Veselia se transmite publicului, care, în mare parte, rămâne impresionat de ceea ce pot face actorii în scenă. 23 de interpreţi dau naştere la mai multe personaje, închegând un spectacol viu, colorat, mai pe scurt, plin de vervă.

A doua seară, aproape toată trupa Naţionalului din Chişinău a putut fi văzută în spectacolul lui Petru Hadârcă (scenariul şi regia) “12 scaune”, după romanul-satiră al lui Ilf şi Petrov scris în 1927. Autorul montării, care interpretează şi unul dintre personajele principale, a ales să facă o comedie muzicală, ţinând cont de vremurile de astăzi. A prezentat prin mijloace teatrale corupţia şi birocraţia, unele personaje căpătând, vag, nuanţe naţionale. A rezultat o admirabilă creaţie scenică.

Hadârcă semnează regia şi scenariul şi la spectacolul “Hronicul Găinarilor”, după Aureliu Busuioc, jucat în a patra seara (am să revin la a treia seară). Personaje multe, o orchestră de cameră interpretează muzica live. E despre istoria spaţiului dintre Prut şi Nistru, e despre cum au fost formaţi “eroii”, e despre prezentul lumii de acolo, dar şi despre prostia omenească.

Dar în a treia seară, publicul a fost puternic emoţionat de “Copiii foametei. Mărturii”. Spectacolul regizat de tânăra şi foarte talentata creatoare de teatru Luminiţa Ţâcu are la bază mărturii cutremurătoare ale supravieţuitorilor foametei din 1946-1947 din cartea lui Alexei Vakulovski. Cred că acest spectacol e un model de teatru-document. Nouă tineri actori distribuiţi prezintă personaje dintr-un sat din Basarabia, care au trecut printr-o foamete cumplită organizată de puterea sovietică într-un an de secetă. Ca să nu fiu acuzată de subiectivism, redau aici ceea ce a spus, după ce a văzut spectacolul, pe o reţea de socializare fosta mea colegă de la ziar Cristina Diac (istoric), care încearcă, după cum mărturiseşte, să se ţină la curent cu modurile prin care istoria "serioasă" trece în societate (altele decât lucrări academice). Ea nu se aştepta la cine ştie ce: pentru că atunci “când se reprezintă represiunea, de obicei iese ceva strident-grotesc-neverosimil; pentru că, spune ea, “Cartea care stă la baza spectacolului n-am putut să o citesc. Mărturiile nefericiţilor ălora de ţărani basarabeni mi s-au părut de nesuportat. Doar la lectură”. Şi, menţionează Cristina Diac, “Cred că am văzut cea mai inteligentă, emoţionantă şi decentă reprezentare artistică a unui subiect ţinând de trecutul traumatic. Regizor inteligent, actori excelenţi, cu dicţie impecabilă, care au înţeles ce joacă (...). Bravo lor! Păcat că nu se va mai juca la Bucureşti, ar merita pe deplin!”.

De asemenea, se va citi: Mihai Bendeac, apariţie spectaculoasă la “Chefi la cuţite”

Sursa: jurnalul.ro

Pentru pagina categorie

Loading...