Eugen Simion zice ca e o minciuna, desi a fost confirmata de autor

01 iunie 2015 13:27

10 6

Academicianul Eugen Simion spune ca este o minciuna faptul ca Nicolae Breban ar fi cerut moartea lui Horia-Roman Patapievici si a lui Gabriel Liiceanu la o sedinta a Sectiei de Filologie si Literatura din Academia Romana, precizand ca Academia nu este implicata in niciun fel in aceasta chestiune.

Scriitorii Horia-Roman Patapievici si Gabriel Liiceanu au cerut, luni, conducerii Academiei Romane explicatii, dupa ce academicianul Nicolae Breban, intr-o sedinta recenta a Sectiei de Filologie si Literatura a Academiei Romane, ar fi spus ca Patapievici si Liiceanu ar trebui impuscati. Patapievici si Liiceanu au sustinut ca in respectiva sedinta doar poeta Ileana Malancioiu si lingvistul Grigore Brancus ar fi reactionat la afirmatia lui Nicolae Breban.

Contactat luni de agentia MEDIAFAX, Eugen Simion, presedintele Sectiei de Filologie si Literatura, a spus ca este "o minciuna" faptul ca Breban ar fi facut o asemenea afirmatie despre Patapievici si Liiceanu la Academia Romana.

"Nici vorba de asa ceva. In Academia Romana nu s-a discutat despre acest lucru. Este o chestie absolut mincinoasa. Domnul Breban a vorbit la televiziune, la Antena 3, a spus ca, daca cineva, un polonez ar fi spus ce a spus domnul Patapievici despre poporul roman, probabil ca l-ar fi impuscat (polonezii, n.r.). Asta a fost ce am auzit eu la televizor. La Academie, el nu a vorbit despre acest lucru. A vorbit despre pozitia lui fata de Institutul Cultural Roman. Asta a fost.

Propozitia asta cu impuscarea, asta este o minciuna. Cine scrie chestia asta fabuleaza. Erau 15-16 oameni, membri ai Academiei care pot confirma, inclusiv un vicepresedinte al Academiei. Nici vorba de asa ceva. Domnul Liiceanu sa-si gaseasca alt subiect pentru propaganda lui, dar Academia nu este implicata in niciun fel in aceasta chestiune si acuzatia adusa domnului Breban cu privire la Academie este inexacta", a declarat Eugen Simion pentru MEDIAFAX.

Intrebat daca este posibil sa nu fi fost vreun moment in sala in timpul respectivei sedinte si, implicit, sa nu fi auzit toate discutiile, Eugen Simion a negat.

El a precizat ca, in sedinta respectiva, academicianul Grigore Brancus a spus, referindu-se la ce s-a discutat recent intr-o conferinta de presa de la ICR, ca "ar fi bine ca Academia Romana sa nu intre in aceasta polemica joasa". "Asta a fost replica lui. Ceea ce, ma rog, a fost o replica de bun-simt. Se referea la ce s-a discutat la ICR", a spus Eugen Simion.

De asemenea, se va citi: UPDATE Roberta Anastase, la DNA: Am fost chemata in calitate de martor

In ceea ce o priveste pe poeta Ileana Malancioiu, Eugen Simion a spus ca aceasta a avut "o mica polemica" in timpul sedintei. "Dar nu cred ca inventeaza ea ca cineva a cerut moartea, ca Breban a cerut moartea cuiva", a mai spus Simion.

"Academia Romana nu este implicata si nici nu va fi in acest lucru. Un membru al Academiei are dreptul sa-si spuna o parere insa despre ce se petrece la ICR. In Academie, Nicolae Breban a facut-o intr-un mod civilizat si oricum este un neadevar chestiunea cu impuscatul. Nici vorba de asa ceva", a concluzionat Eugen Simion.

Pe de alta parte, pana la ora difuzarii acestei stiri, presedintele Academiei Romane, academicianul Ionel Valentin Vlad, nu a putut fi contactat de agentia MEDIAFAX. De asemenea, Ileana Malancioiu si Grigore Brancus nu au putut fi contactati.

Deputatul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, a scris, vineri seara, pe pagina sa de Facebook, ca Academia Romana trebuie sa se delimiteze de scandaloasele declaratii facute de academicianul Nicolae Breban, care, intr-o sedinta a Sectiei de Filologie si Literatura, ar fi spus ca Horia-Roman Patapievici si Gabriel Liiceanu ar trebui impuscati.

In acest context, Nicolae Breban a declarat sambata, pentru MEDIAFAX, ca a folosit intr-o sedinta la Academia Romana o metafora, poate nefericita, referitor la Horia-Roman Patapievici si ca a vrut sa arate ca dispretuieste atacurile la adresa neamului romanesc. Nicolae Breban a precizat ca nu s-a referit si la Gabriel Liiceanu.

De asemenea, Nicolae Breban a catalogat ca fiind "folclor" ce se spune despre el. "Asta este un folclor. Eu am mai auzit tonul asta. La Academie am repetat doar pe scurt ce am spus la Antena 3 (intr-o emisiune, n.r.), dar asta cu impuscatul este o varianta din ce am spus (...) am spus ca, daca omul asta, Patapievici, ar fi fost in Polonia si ar fi murdarit si injurat istoria poloneza, probabil ca polonezii l-ar fi impuscat, nu eu.

A fost o metafora, poate nefericita, dar arata faptul ca eu dispretuiesc atacurile la adresa neamului romanesc si a istoriei acestui neam. Vroiam sa spun ca probabil polonezii ar fi reactionat foarte dur. Asta vroiam sa spun. Pe cand in Romania nu a reactionat nimeni. Dispretuiesc pe cei care ataca istoria si limba romaneasca. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu", a declarat Nicolae Breban, pentru MEDIAFAX.

Luni, scriitorul Gabriel Liiceanu i-a adresat presedintelui Academiei Romane, academicianul Ionel Valentin Vlad, o scrisoare deschisa, al carei titlu este "Nu sunt de acord sa fiu impuscat".

La randul sau, scriitorul Horia-Roman Patapievici a declarat luni, pentru agentia MEDIAFAX, ca este consternat de faptul ca in Academie cineva poate cere impuscarea a doi oameni pe motiv de diferend cultural, precizand ca asteapta explicatiile presedintelui forului, Ionel Valentin Vlad, si ale presedintelui Sectiei de Filologie si Literatura, Eugen Simion.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

De asemenea, ai: VIDEO Australian Open: Maria Sharapova, victorie fara emotii la revenirea in turneul de la Antipozi

Sursa: ziare.com

Pentru pagina categorie

Loading...