Noaptea Teatrului Erotic în Copper’s Pub

14 aprilie 2015 13:03

14 0

Noaptea Teatrului Erotic în Copper’s Pub

Noaptea Teatrului Erotic revine În Culise marţi, 14 aprilie, începând cu ora 20:00, cu o tematică specială. În atmosfera intimă din Copper’s Pub (Bd. Hristo Botev 25), spectatorii vor putea asculta muzică jazz live şi vor viziona două spectacole de teatru, care vor scoate în evidenţă diferenţele existente între modul în care femeile şi bărbaţii se raportează la sex.

În cadrul celei de-a doua ediţii, Noaptea Teatrului Erotic oferă publicului două viziuni diferite asupra experienţelor sexuale – pe de o parte vă veţi întâlni cu gândurile unui bărbat trecut de treizeci de ani, care rănit din dragoste, îşi umple golul sufletesc cu fiecare femeie care îi iese în cale, iar pe de cealaltă parte, veţi întâlni o adolescentă, care se lasă păcălită de mirajul unei vieţi puse sub semnul excesului. Cele două momente vor fi completate de un concert jazz al dragostei, susţinut de trupa TRIP.

„Scrisori către Rita: The Show” este o comedie erotică ce prezintă viaţa unui bărbat care-şi găseşte refugiul în sexul cu foarte multe femei. Toate gândurile necurate ale acestui bărbat antierou sunt ascultate de femeile din viaţa lui care sunt întruchipate prin prezenţa sexy a Ritei, o nimfă contemporană nud, pictată, care ţine publicul cu sufletul la gură pe tot parcursul reprezentaţiei. Un text de Ştefan Caraman, în regia lui Cristian Bajora, cu Ștefan Nistor şi Andreea Stafie.

„Diamante şi Narcotice” este o dramă erotică ce prezintă povestea lui Nicole, o prinţesă adolescentă din zilele noastre, care nu se teme să-şi urmeze visurile: o carieră în modeling şi un iubit bogat care să-i inunde viaţa de plăcere. Vacanţe de lux amestecate cu aventuri erotice şi sex sălbatic, bijuterii scumpe şi droguri care să însufleţească atmosfera! Oare cum este să trăieşti visulĂ Bazat pe textele erotice controversate ale Ralucăi Dewald, dramatizate de Cora Manole, spectacolul Diamante şi Narcotice vine să spună un adevăr de actualitate şi prezintă sexul prin ochii unei femei – încărcat de erotism, candid, magnetic şi incitant! Cu Claudia Ene, Ștefan Nistor, Ionuţ Gurgu şi Paul Alexandru, în regia lui Cristian Bajora.

Sursa: jurnalul.ro

Pentru pagina categorie

Loading...