România a înregistrat un deficit de 853,9 milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, în 2017

13 mai 2018 11:00

25 0

România a înregistrat, anul trecut, un deficit de 853,9 milioane euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 53% faţă de anul 2016, când a raportat 557,4 milioane de euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

"România a înregistrat o creştere cu 4,6% a exporturilor cu produse agroalimentare în anul 2017 faţă de 2016, atingând o valoare de 6,23 de miliarde euro, ponderea cea mai mare fiind deţinută de materiile prime. Importurile României au înregistrat o valoare de 7,1 miliarde de euro, o pondere semnificativă având-o produsele cu valoare adăugată", susţin reprezentanţii MADR.

În 2016, exporturile au însumat 5,95 de miliarde de euro, în creştere cu 3,8% faţă de 2015, însă importurile de produse agroalimentare au crescut în ritm mai rapid, respectiv cu 11,8%, până la un nivel de 6,51 de miliarde de euro, valoare considerată atunci un record istoric.

Potrivit datelor MADR, principalele produse exportate anul trecut au fost cereale, în condiţiile în care numai încasările din grâu şi porumb au atins 1,73 miliarde de euro. Astfel, România a exportat grâu în valoare de un miliard de euro, porumb de 730 de milioane de euro, seminţe de rapiţă, de 580 de milioane euro, seminţe de floarea-soarelui - 520 de milioane de euro şi orz - 220 de milioane de euro. Nu în ultimul rând, exportul de animale vii din specia bovine a contribuit cu 200 milioane de euro în 2017.

Pe de altă parte, în topul produselor importate anul trecut s-a menţinut carnea de porc (475 de milioane de euro), fiind urmată de lapte şi produse lactate (314 milioane de euro), fructe exotice (400 milioane euro), cafea (200 de milioane euro) şi ciocolată (245 de milioane euro).

"Din punct de vedere al balanţei comerciale, România exportă dublu din punct de vedere cantitativ, în special materii prime, însă deficitul comercial provine din valoarea adăugată a produselor importate. În anul 2017, acest deficit s-a ridicat la 853,9 milioane euro", menţionează reprezentanţii MADR.

Potrivit surselor citate, în cazul tomatelor, unde a fost implementat programul de suţinere a acestui produs s-a reuşit, pentru prima dată după anii 1990 ca întreg sucul de roşii să fie realizat din producţia interna.

Sursa: jurnalul.ro

Pentru pagina categorie

Loading...