Sindicatele din cultură solicită clarificări de la ministerul de resort pe Legea Salarizării Unice

13 martie 2017 10:27

14 0

Sindicatele din cultură solicită clarificări de la ministerul de resort pe Legea Salarizării Unice

Cu toate acestea, Cristi Şofron, actor, reprezentant al sindicatelor din cultură, consideră că ar mai fi unele amănunte de discutat pe marginea draftului legii, sesizând unele inadvertențe cu regulamentele Ministerului Culturii. ,,Sunt măriri de la 25%, la peste 100%. Este o oarecare reaşezare a salariilor, să sperăm că lucrurile vor intra în normalitate. Mai sunt inechităţi în sistem, de exemplu, măririle de 50% nu se aplică şi şefilor de formaţii. Un şef formaţie muncitor are salariu mai mic decât subordonatul lui, lucru care este uşor ciudat, dar sunt lucruri care vor fi, cu siguranţă, îndreptate. Sunt, probabil, în jur de 10.000 de persoane în acest domeniu. Va fi o creştere treptată, din 2018 până în 2021. Ne vom mai întâlni, dar solicităm o întâlnire şi la Ministerul Culturii pe această temă, pentru că de acolo sunt nişte uşoare inadvertenţe cu legea pe care am văzut-o acum”, a declarat Cristi Şofron.

Majorările ar urma să fie acordate actorilor, angajaţilor muzeelor, bibliotecarilor şi tuturor celor care lucrează în cadrul instituţiilor de cultură din România, începând cu anul 2018, etapizat, până în 2021.

Sursa: evz.ro

Pentru pagina categorie

Loading...