Siria a fost bombardată. Ce făcea în acest timp președintele Bashar al-Assad

14 aprilie 2018 09:27

25 0

Siria a fost bombardată. Ce făcea în acest timp președintele Bashar al-Assad

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat în această dimineaţă, la ora României 4:00, un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc.

Ulterior, preşedinţia siriană a postat pe Twitter un clip în care Bashar al-Assad este filmat în timp ce soseşte la birou în această dimineaţă.

Îmbrăcat în costum şi cu servieta în mână, Assad păşeşte pe podeaua de marmură a clădirii, aparent relaxat.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat aseară operaţiunea militară contra Siriei, împreună cu Franţa şi Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor.

Trump a precizat că a ordonat lovituri de precizie asupra obiectivelor asociate cu capacităţile de arme chimice ale regimului de la Damasc.

De asemenea, se va citi: A fost descoperit un altar al mayasilor, vechi de 1.500 de ani, de pe vremea regilor-serpi

Sursa: realitatea.net

Pentru pagina categorie

Loading...