Receive up-to-the-minute news updates on the hottest topics with NewsHub. Install now.

Mayweather vs. McGregor. "Meciul de BOX al secolului" se joacă duminică dimineață

26 august 2017 20:08
18 0
Mayweather vs. McGregor. "Meciul de BOX al secolului" se joacă duminică dimineață

Mayweather vs. McGregor, meci box. Așa numita luptă a secolului, meciul de box dintre Floyd Mayweather și Conor McGregor, are loc duminică dimineață la Las Vegas, după ora 06.00, ora României. Este probabil cea mai neobișnuită dintre luptele din ultimii ani - fiind purtată de un boxer clasic și de un luptător MMA - și are drept principal scop producerea unui profit uriaș pentru cei implicați. Scop deja îndeplinit.

Mayweather vs. McGregor, meci box. Un lucru este clar. Calculele hârtiei și ale specialiștilor îl dau drept mare favorit pe americanul Floyd Mayweather. La 40 de ani și cu un palmares de 49-0 la profesioniști, Mayweather are și avantajul că această confruntare a guralivilor din sporturile de contact se desfășoară după regulile sale, amintește GSP.ro. Cu o defensivă pe măsura aroganței sale, cel poreclit "Money" e pregătit de eventualele surprize pe care McGregor le-ar putea folosi împotriva sa.

De partea cealaltă, ce ar fi de spus? Irlandezul e mai tânăr, 29 de ani, și trecut prin lupte mai violente decât cele pe care le-a disputat Mayweather. Rămâne de văzut însă dacă aproape un an de pregătire i-a fost ajuns să își controleze instinctele căpătate în UFC.

Conor McGregor, starul irlandez MMA, va începe lupta cu boxerul Floyd Mayweather, sâmbătă noapte la Las Vegas, cu un avantaj de 1,6 kg, conform cântarului oficial efectuat vineri.

McGregor, în vârstă de 29 de ani, a avut o greutate de 69,4 kg, în timp ce Mayweather (40 ani) a cântărit 67,8 kg. Cei doi nu trebuiau să depășească 69,8 kg, scrie Agerpre.

"Nu l-am văzut niciodată într-o asemenea proastă condiție fizică", a spus McGregor la adresa adversarului său. "Sunt profesionist, am făcut tot ce a trebuit pentru a mă înscrie în categorie, dar la ora meciului voi fi și mai puternic. El nu va putea rivaliza cu forța mea și cu ritmul meu. Este un meci ca și încheiat", a mai spus irlandezul.

Până a afla rezultatul meciului, telespectatorii pot afla, în mare, cam care este câștigul celor doi luptători. Concret, cei doi sportivi vor împărţi aproximativ 300 de milioane de dolari, însă modul exact în care vor fi distribuiţi aceşti bani nu a fost dat publicităţii. Foarte probabil, Mayweather va lua acasă cea mai mare parte a sumei finale, mai multe surse din SUA vorbind despre o împărţire 70%-30% a banilor, scrie prosport.ro.

Mayweather e considerat mare favorit la pariuri, însă McGregor promite că îi va oferi americanului o retragere pe care nu o va uita şi va ieşi învingător din ring.

Asociația Medicilor din Box (Association of Ringside Physicians) din SUA, care conține peste 100 de doctori în domeniu, consideră că Conor McGregor, campion MMA (arte marțiale mixte), aflat la primul său meci de box, îi este net inferior lui Floyd Mayweather, considerat cel mai mare boxer al generației sale, scrie New York Times.

Temerea principală a organizației, care urmărește să asigure siguranța sportivilor, este că unul dintre luptători va fi grav rănit în acest meci.

Există un precedent. În iunie, Tim Hague, un luptător MMA devenit boxer, a murit în urma loviturilor primite în timpul unui meci cu boxerul Adam Brainwood.

Conor McGregor este mai înalt, mai puternic și cu 12 ani mai tânăr decât Floyd Mayweather, care nu a mai boxat de doi ani. Totuși, Mayweather are un scor de 49-0 în cariera sa profesionistă și este în elementul său.

McGregor, cu un scor de 21-3 în MMA, nu are experiență în box, nu a luptat niciun meci oficial, nu poate lovi cu piciorul, nu poate folosi niciuna dintre mișcările aprobate în sportul său.

Richard Steele, un fost arbitru care a arbitrat zeci de meciuri importante în timpul unei cariere de patru decenii, admite că nu este sigur că ar fi avizat lupta.

Steele a precizat pentru New York Times că dacă ar fi arbitru ar fi înclinat să oprească lupta mult mai repde decât de obicei, dacă McGregor ar fi în dificultate.

"Cu siguranță m-aș gândi la siguranța acestui băiat", a declarat Steele, cu referire la McGregor. "Siguranța boxerilor este mereu luată în calcul, dar în cazul acesta cred că trebuie să fim și mai atenți, ținând cont că omul acesta nu a mai boxat până acum", a mai spus fostul arbitru.

Sursa: realitatea.net

Ponderea în rețelele sociale:

Comentarii - 0