Receive up-to-the-minute news updates on the hottest topics with NewsHub. Install now.

Preţurile la alimente, în scădere cu 0,24% în iunie

11 iulie 2018 09:01
19 0
Preţurile la alimente, în scădere cu 0,24% în iunie

Preţurile de consum la mărfurile alimentare au scăzut în luna iunie cu 0,24% raportat la mai, însă au urcat cu 3,86% faţă de cele înregistrate în iunie 2017, cele mai mari ieftiniri fiind la cartofi (5,9%), ouă (3,82%) şi fructe proaspete (3,41%).

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), remise miercuri AGERPRES, preţuri mai mici regăsim în luna iunie, faţă de mai, şi la categoriile legume şi conserve de legume, cu 1,56%, fructe şi conserve din fructe, cu 1,32%, dar şi la zahăr (0,53%), mălai (0,14%), produse de morărit (0,04%), carne de porc (0,04%) şi ulei (0,03%).

Cele mai mari scumpiri s-au consemnat în iunie, comparativ cu luna precedentă, la citrice şi alte fructe meridionale, cu 1,42%, miere de albine, cu 0,48%, produse de franzelărie, cu 0,39%, şi la carne de bovine, cu 0,32%. Creşteri mici de preţuri au mai fost înregistrate la unt (0,28%), peşte proaspăt şi conserve din peşte (0,26%), pâine (0,21%), telemea de vacă (0,15%), cacao şi cafea (0,15%).

Şi la categoria băuturilor alcoolice au fost mici scumpiri în iunie, astfel: la categoria ţuică, rachiuri şi alte băuturi - 0,21%, vin - 0,12% şi bere - 0,07%.

Sursa: realitatea.net

Ponderea în rețelele sociale:

Comentarii - 0