Receive up-to-the-minute news updates on the hottest topics with NewsHub. Install now.

Simona Halep. Românca, aproape de un titlu onorant. Tocmai a aflat

10 octombrie 2017 08:09
9 0
Simona Halep. Românca, aproape de un titlu onorant. Tocmai a aflat

Românca Simona Halep, Caroline Garcia (Franța) și Caroline Wozniacki (Danemarca) au fost nominalizate la titlul de jucătoarea lunii septembrie în circuitul profesionist feminin de tenis, în ancheta realizată pe site-ul WTA.

Simona Halep este noul lider mondial, după o săptămână memorabilă la Beijing, unde a jucat finala, după ce le-a învins pe Maria Șarapova (prima victorie după șapte înfrângeri consecutive în fața rusoaicei), pe Daria Kasatkina (revanșându-se după eliminarea prematură de la Wuhan) și pe Jelena Ostapenko. Meciul cu letona a vut o dublă semnificație, pe lângă revanșa după finala de la Roland Garros, victoria i-a adus și poziția de lider în clasamentul WTA, românca fiind a 25-a jucătoare din istorie care ajunge pe această poziție.

Deși a pierdut finala cu Garcia, Halep a urcat pe primul loc și în ierarhia WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, conform Agerpres.

Daneza Caroline Wozniacki, care are cel puțin un titlu cucerit în fiecare an începând din 2008, și-a păstrat seria cu titlul câștigat la Toray Pan Pacific Open, de la Tokyo, unde a obținut victorii în fața liderului mondial din acel moment, Garbine Muguruza, și a rusoaicei Anastasia Pavliucenkova. Wozniacki a ajuns la 26 de titluri cucerite în carieră și și-asigurat prezența pentru a cincea oară la Turneul Campioanelor.

Caroline Garcia a reușit o serie remarcabilă de 11 victorii consecutive, care i-au adus titlurile de la Wuhan și Beijing. La Wuhan, franțuzoaica le-a învins pe germanca Angelique Kerber, fost lider mondial, dar și pe Dominika Cibulkova (Slovacia), câștigătoarea Turneului Campioanelor.

Luptând pentru calificarea la turneul de la Singapore (Turneul Campioanelor), Garcia a învins-o în sferturi la Beijing pe Elina Svitolina, după ce a salvat o minge de meci în fața ucrainencei, în semifinale a trecut de Petra Kvitova, iar în finală a învins-o pe Simona Halep, care tocmai devenise lider mondial.

Această serie de succese i-a adus franțuzoaicei intrarea în top 10 WTA, dar și poziția a opta în clasamentul WTA Race.

Cele trei propuneri pot fi votate pe site-ul WTA până joi, iar rezultatele vor fi publicate vineri.

În 2017, au mai câștigat titlul de jucătoare a lunii Serena Williams (ianuarie), Elina Svitolina (februarie), Elena Vesnina (martie), Laura Siegemund (aprilie), Simona Halep (mai), Garbine Muguruza (iunie), Madison Keys (iulie) și Sloane Stephens (august).

De asemenea, se va citi: ATP: Rafael Nadal, forfait pentru turneul de la Basel, din cauza unei accidentari la genunchi

Sursa: realitatea.net

Ponderea în rețelele sociale:

Comentarii - 0