Receive up-to-the-minute news updates on the hottest topics with NewsHub. Install now.

Turcia acuza Israelul de genocid. Erdogan si-a rechemat ambasadorii de la Tel Aviv si Washington

15 mai 2018 05:43
21 0

Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, sustine ca SUA si-au pierdut rolul de mediator in Orientul Mijlociu dupa decizia de a recunoaste Ierusalimul drept capitala Israelului si mutarea ambasadei in acest oras, acuzand totodata Israelul de "terorism de stat" si "genocid".

"Respingem inca o data aceasta decizie (de a recunoaste Ierusalimul drept capitala a Israelului - n.red.), care incalca normele internationale si care intra in contradictie cu deciziile ONU. Ne simtim ca in zilele negre de dinainte de Al Doilea Razboi Mondial", a spus Erdogan, citat de Anadolu.

Statele Unite au inaugurat, luni, noul sediu al ambasadei din Israel, mutat din Tel Aviv in Ierusalim. Presedintele SUA, Donald Trump, a anuntat in decembrie 2017 decizia controversata de a recunoaste orasul Ierusalim drept capitala Israelului si, implicit, de a muta acolo ambasada SUA. Decizia lui Donald Trump a fost criticata dur de Autoritatea Palestiniana, de Liga Araba, de numeroase tari musulmane, de Adunarea Generala ONU, Uniunea Europeana si Rusia.

Dupa cele mai sangeroase confruntari la frontiera dintre Fasia Gaza si Israel din ultimele saptamani, Erdogan a acuzat Israelul de "terorism de stat" si "genocid".

"Israelul seamana terorismul de stat. Israelul este un stat terorist. Ceea ce a facut Israelul este un genocid. Condamn aceasta drama umanitara", le-a spus Erdogan studentilor turci la Londra, intr-un discurs televizat.

Totodata, presedintele turc a decretat trei zile de doliu national si a anuntat pentru vineri o mare adunare de protest.

In acelasi timp, Turcia si-a rechemat pentru consultari ambasadorii de la Tel Aviv si Washington.

Tot luni, Africa de Sud si-a retras ambasadorul de la Tel Aviv, in semn de protest fata de atacul "nediscriminat si grav" al fortelor israeliene asupra "civililor pasnici" care participau la protestele de la frontiera dintre Fasia Gaza si Israel.

Sursa: ziare.com

Ponderea în rețelele sociale:

Comentarii - 0